Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit miercuri după-amiază, în jurul orei 15, la un accident rutier, petrecut pe raza localității Mănăstirea din comuna Mica, în zona intersecției șoselei Dej-Mica cu drumul Mintiu Gherlii – Mănăstirea.
Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme.
Nu au existat victime încarcerate, iar o femeie de aproximativ 80 de ani primește îngrijiri medicale, urmând să fie transportată la spital, pentru investigații suplimentare.
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, o tânără de 29 de ani, din județul Satu Mare, care conducea un autoturism pe DJ 172F, în mometul efectuării virajului la stânga pentru a intra pe DJ 161D, nu ar fi acordat prioritate unui autovehicul care circula regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 69 de ani, din Județul Bistrița Năsăud, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului rutier, a rezultat rănirea unei femei de 78 de ani, pasager în autovehiculul condus de bărbatul de 69 de ani, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor suplimentare de specialitate.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultat negativ.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.