Un accident rutier care a blocat circulația la intrare în Cluj-Napoca s-a produs vineri, în jurul orei 11.30.

foto: Info Trafic Cluj-Napoca
Potrivit IPJ Cluj, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1N, varianta ocolitoare Vâlcele-Apahida, cu implicarea a două ansambluri de vehicule și a unei autoutilitare.
Din primele cercetări a rezultat faptul că între cele două ansambluri de vehicule s-ar fi produs un impact frontal. Ulterior, o altă autoutilitară, pe fondul nepăstrării distanței în mers, ar fi intrat în coliziune cu unul dintre vehiculele implicate.
Unul dintre camioane este înmatriculat în Republica Moldova.

La accident au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu trei autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială cu medic de urgență și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost găsite două autotrenuri avariate, iar conducătorii auto au reușit să se autoevacueze. Unul dintre aceștia, de aproximativ 60 de ani, a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD.
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 13:30.
ACTUALIZARE
Bărbatul de aproximativ 60 de ani a fost transportat la spital, conștient și cooperant.
![]()
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
