Formația Atletic Olimpia Gherla a încheiat sezonul 2025–2026 din Liga a IV-a cu un episod mai aparte. Programat pentru sâmbătă, de la ora 17:00, pe baza sportivă Unirea din Cluj, ultimul meci al campionatului nu s-a mai disputat pe teren, fiind decis la masa verde.
Adversara, FC Viitorul Mihai Georgescu, nu a putut asigura condițiile necesare desfășurării partidei din motive administrative, astfel că oficialii au consemnat victoria formației din Gherla fără joc efectiv.
Antrenorul echipei, Paul Baraian, a subliniat că situația nu a fost una dorită de nimeni din cadrul clubului: „Am obținut o victorie la masa verde într-un context pe care nu ni l-am dorit. Ne-am fi dorit ca acest meci să se joace și să fie decis pe teren. Respectăm atât situația, cât și echipa adversă – astfel de momente fac parte din fotbal și trebuie tratate cu fair-play.”
Chiar și în aceste condiții, Atletic Olimpia Gherla își păstrează concentrarea pentru obiectivele următoare. Clasată pe locul 3 în ierarhia AJF, echipa se pregătește acum pentru faza de play-off, al cărei program urmează să fie stabilit.
Pentru gherleni, miza rămâne aceeași: confirmarea prin joc și rezultate, într-o etapă decisivă a sezonului.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
