Polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Zau de Câmpie au fost sesizați miercuri prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o pășune din apropierea localității Valea Largă, în județul Mureș, la limita cu județul Cluj, se află o persoană, posibil decedată.
La fața locului s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă. Acesta prezenta, la nivelul întregului corp, mai multe răni, posibil cauzate de un taur, identificat în apropierea cadavrului.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și luării măsurilor legale.
foto: arhiva