Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost grav rănit, duminică seara, pe strada Bistriței din municipiul Dej, după ce cabina unui autocamion a căzut peste el.
Pompierii Detașamentului Dej au intervenit de urgență la fața locului, însă la sosirea echipajelor, victima fusese deja eliberată de sub cabină de către mai mulți martori.
Potrivit primelor evaluări medicale, bărbatul prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat de urgență la spital.
La intervenție au participat două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de echipajul medical.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
foto: arhiva
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
