Carol Szasz este candidatul alianței Dreapta Unită la primăria municipiului Gherla, la alegerile din 9 iunie.
Tatăl meu a murit în 2012, în urma unei infecții nosocomiale luate în spital. Mulți oameni au murit așa, într-o țară care nu i-a respectat. Sunt oameni care au răzbit în vremuri grele și au reușit să supraviețuiască și să trăiască bine din muncă cinstită, ca toți gherlenii. De aceea, istoria familiei mele mă inspiră și mă motivează să candidez.
Eu am copilărit la Gherla. După nașterea mea, părinții s-au mutat în primul bloc din ceea ce urma să devină cel mai mare cartier al orașului. Am avut o copilărie fericită, până la momentul când tatăl meu s-a îmbolnăvit. Din acel moment am dus-o destul de greu financiar, ceea ce s-a suprapus și cu perioada de lipsuri din anii 80. Petreceam mult timp cu tatăl meu, pe care îl bombardam cu diverse întrebări (multe cu tentă tehnică, pentru care se străduia să aibă mereu răspuns).
Îmi doream foarte mult o bicicletă. Cea pe care învățasem să merg îmi rămăsese de mult mică. Părinții mei mi-au promis că, dacă o să iau premiul I, o să-mi cumpere una. În clasa a treia am învățat mult și am obținut premiul I, dar din păcate recompensa nu a venit, din motive financiare. A fost și asta o lecție valoroasă. Excelam la matematică și fizică, așa că am primit dreptul să folosesc bicicleta familiei, cu care am colindat tot orașul și împrejurimile.
Și cum de mic am fost pasionat de partea tehnică, am decis să urmez secția de Căi ferate, Drumuri și Poduri de la Facultatea de Construcții. Acolo am obținut și doctoratul, în anul 2011. Îmi place să construiesc poduri. Mă bucur că am avut șansa de a proiecta Podurile Neculce și Piața Cibin din Sibiu. La Oradea am fost verificator pentru pasarelele Magheru și Gojdu, astfel încât acestea să fie sigure și durabile.
Acum trăiesc la Gherla, unde mi-am construit o casă aproape de parc, pentru liniștea și sănătatea familiei. Am trei copii: o fiică de 18 ani și doi băieți de 13 și 15 ani. Soția este profesoară de limba română la Liceul Maghiar din Gherla. Ea vine dintr-o familie care își cunoaște foarte bine istoria, având un bunic evreu supraviețuitor al Holocaustului.
Ce m-a determinat să intru în politică au fost evenimentele din 10 august 2018. Am participat foarte activ la protestele împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea. Tatăl meu a votat din 90 cu PNL (Radu Câmpeanu). La noi în casă se urmărea viața politică încă de la revoluție, mineriade și primele alegeri. Așa că nu pot înțelege cum acest partid cândva nobil, este astăzi comasat cu PSD-ul lui Iliescu, Năstase, Dragnea sau Ciolacu. Față de această scenă politică, USR e ceva nou, în care mi-am pus speranța schimbării și care m-a atras prin vectorii săi de imagine. Doream să ajut. Nici prin gând nu-mi trecea să obțin vreo funcție internă sau să candidez pentru o funcție. Dar mi-am dat seama că e nevoie de implicare mai mare și de asumare a răspunderii pentru a face cu adevărat o schimbare.
Asta pentru că valoarea mea fundamentală este integritatea. Să știu că fac ceea ce este corect, chiar și atunci când nimeni nu mă vede și nimeni nu va afla. Iar cinstea, respectarea cuvântului dat, libertatea de exprimare, genul, religia, familia sunt definitorii pentru mine. Așa că am văzut candidatura ca pe o oportunitate de a realiza ceea ce este nevoie în oraș: o școală mai bună, un spital mai bun, străzi de bună calitate și dorința de a uni oamenii într-o comunitate, așa cum cred că era odinioară.
Administrația actuală se străduiește să arate o oarecare schimbare, dar nu e suficient. Atâta doar că după o administrație care nu a realizat aproape nimic, orice lucru mărunt se vede… Dar nu-mi place că, în loc să-și asume nerealizările, găsesc scuze. Au ținut 2 ani blocate lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale nr. 1 (proiect din exercițiul bugetar 2014-2020). Au reușit să reia lucrările în decembrie 2023, dar cu o creștere a valorii de la 19 mil. la 35 mil. lei, diferență pe care nu se știe cum va fi acoperită. Probabil prin mai multe credite…
Au reușit să finalizeze (la limită) reabilitarea unei clădiri istorice (Casa Lászlóffy), care va găzdui muzeul de istorie al municipiului. Dar costurile au crescut pe durata execuției (2022-2023) de la 9 mil. la 14 mil. lei, și se pare că toată diferența este neeligibilă pentru finanțare, datorită nedepunerii la timp a solicitării de rambursare. Adică se va face tot din banii noștri.
Strada Ștefan cel Mare, din zona istorică a orașului, a rămas la nivel de balast și piatră spartă de peste 4 ani!
Traficul devine o problemă tot mai stringentă, coroborată cu lipsa locurilor de parcare. Au eșuat cu promisiunea de construire a unei școli noi la Liceul Ana Ipătescu, dar și cu proiectul construirii de locuințe sociale (două blocuri), pe care de când le tot inaugurează, au început să le și repare, că deja au probleme.
Sunt puține locuri de muncă bine plătite în municipiu. Multe persoane lucrează la parcul industrial Tetarom din Jucu. Asta se datorează lipsei unui parc industrial local și blocării dezvoltării imobiliare/industriale cauzate de neactualizarea Planului Urbanistic General – contractat din 2010 și nefinalizat până în prezent! Ori prezența lui ar încuraja și susține mediul de afaceri.
Tot PUG-ul ar ajuta și la reabilitarea centrului istoric prin fonduri europene. Mai exact, încurajarea reabilitării fațadelor imobilelor private, prin acordarea de facilități de reducere a impozitelor celor care investesc și creșterea progresivă a impozitelor pe imobilele cu fațade degradate.
Discuțiile mele cu oamenii cu care mă întâlnesc prin oraș ajung inevitabil la modul în care este administrată localitatea și problemele ei. Oamenii vor lideri capabili să spună ce au făcut bine, sau unde au eșuat și ce fac să repare. Marea majoritate ne spun că sunt nemulțumiți, dar unora le e frică să afirme asta deschis. Se duce o campanie de intimidare în privat și de ducere în derizoriu a persoanelor care îndrăznesc să critice public actuala administrație.
Dar realitatea rămâne: Gherla are nevoie de o nouă administrație, care să lucreze cu adevărat în slujba comunității!
Actuala conducere își consumă resursele nu în a administra mai bine, ci pentru a rămâne pe poziții. Lupta lor e ca să dețină frâiele orașului, să își poată menține și angaja rudele, prietenii și obligațiile de partid în instituțiile publice, pe salarii grase. Vedeți doar cate noi angajări din PNL s-au făcut la Primărie, în acest mandat. Lucrările din banii publici se realizează scump și de proastă calitate. Pierdem bani pe diverse penalități și în creșteri de preț ale investițiilor, în timp ce nu există suficienți bani pentru multe alte necesități.
Este nevoie de administrație cu viziune, care să valorifice patrimoniul istoric și cultural al orașului și să susțină mediul de afaceri, prin crearea unor oportunități de dezvoltare.
Dar avem nevoie de investiții în educație și acestea vor fi o prioritate pentru mine. Construirea unei noi școli pentru elevii liceului Ana Ipătescu, ducerea la îndeplinire în bune condiții a proiectelor existente (reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr.1), sau finalizarea și deschiderea noii creșe și reabilitarea celei existente.
Dar așa cum spuneam și la lansarea candidaturii Alianța Dreapta Unită, pentru toate astea am nevoie de gherleni ca parteneri. Să decidem împreună, ca o comunitate, și să fim onești unii cu alții până la capăt. Așa că vă invit să-mi fiți alături atât în 9 iunie la alegeri, cât și pe durata întregului mandat!
PE – publicitate electorală