gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj spatiu comercial apartament vanzare gherla
accident livada bmw

Ce pedeapsă a primit polițistul care a refuzat testarea pentru droguri, după un accident la Livada

Judecătorii de la Gherla au dat vineri sentința în cazul unui polițist, implicat într-un accident rutier fără victime, produs la Livada. La momentul respectiv, conducătorul auto a refuzat testarea pentru droguri.

Evenimentul a avut loc într-o dimineață din septembrie 2024, în jurul orei 5.30. Un martor al accidentului, care  circula din spate, a relatat că a observat un autoturism BMW care se deplasa haotic pe drum, dinspre Gherla spre Cluj-Napoca, trecând de pe o bandă pe alta. La un moment dat, autovehiculul a virat dreapta, a ajuns în șanțul de pe marginea drumului și s-a oprit într-un podeț de beton.

Martorul a oprit pe marginea drumului și a sunat la 112. El a mai povestit că de la volanul mașinii accidentate a coborât un bărbat care ,,abia se ţinea pe picioare”, iar în momentul în care a discutat cu el, a simţit că mirosea a alcool. Între timp la faţa locului a sosit o ambulanţă, dar şoferul a refuzat asistenţa medicală, deşi prezenta o plagă sângerândă la buză.

Echipajul de la Secția 7 Poliție Rurală Gherla, sosit la locul evenimentului, l-a găsit și oprit pe șofer, la o distanţă de aproximativ 500 m de locul accidentului. Bărbatul a negat că autovehiculul i-ar aparţine şi că l-ar fi condus. Cu privire la rănile vizibile, a declarat că s-au produs din cauză că a căzut.

Reveniți la autoturism, polițiștii au efectuat un control al vehiculului. În interior au găsit cheia auto şi certificatul de înmatriculare, din care rezulta că bărbatul de pe drum era deţinătorul autovehiculului. În portiera din față-dreapta s-a găsit un pliculeţ din plastic transparent, cu sistem de închidere tip ,,zip lock”, în care s-au observat urme de substanţă pulverulentă de culoare albă. În portbagaj a fost găsită o haină cu însemnele ,,Poliție” şi grade specifice de inspector principal de poliţie.

Șoferul a declarat că pliculețul nu-i aparține şi nu cunoaşte în ce circumstanţe a ajuns în locul unde a fost găsit. La solicitarea de testare pentru alcool, bărbatul a încercat să se sutragă, acuzând probleme medicale sau invocând faptul că nu el a condus vehiculul. Condus la spital, a fost de acord cu testarea. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A urmat o nouă rundă de negocieri, pentru testarea cu aparatul Drugtest, la sediul poliției și din nou la spital, dar bărbatul a refuzat prelevarea de probe biologice.

În urma verificărilor efectuate cu aparatul din dotarea BCCO s-a stabilit că urmele de substanţă pulverulentă de pe punguţa găsită în autovehiculul inculpatului conţineau substanţă tip 2-MMC, care face parte din categoria substanţelor psihoactive aflate sub incidenţa legii.

În acest caz s-a deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

La termenul din 28 martie, judecătorii de la Gherla au aplicat pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și au dispus suspendarea sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 3 ani.

De asemenea, bărbatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, la Primăria municipiului Gherla sau la Primăria comunei Iclod.

Inculpatul poate face apel la sentință în termen de 10 zile de la comunicare.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns