Un echipaj al pompierilor de la punctul de lucru Gherla al Detașamentului Dej a intervenit marți, în jurul orei 12.10, la Fizeșu Gherlii, la un incendiu.
Potrivit ISU Cluj, a fost afectată de incendiu o anexă gospodărească de aproximativ 20 de metri pătrați. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
La operațiunile de stingere a intervenit și echipajul SVSU de la Fizeșu Gherlii.
Șapte porci au suferit arsuri, urmând a fi evaluați de către un medic veterinar. Din fericire, aceștia au fost salvați la timp.
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
