gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
adriana bora culturism campionat fitness sibiu

Mămică din Gherla, de trei ori pe podium la Campionatul Național de Culturism și Fitness de la Sibiu: „Nu este niciodată prea târziu să începi!”

Adriana Bora, o sportivă din Gherla, a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Fitness și Culturism, competiție desfășurată între 28-31 mai, la Sibiu. Ea a revenit acasă cu două medalii de argint și o medalie de bronz, demonstrând că ambiția, determinarea și disciplina pot învinge orice obstacol.

adriana bora culturism fitness sibiu gherla

În cadrul competiției, Adriana Bora s-a clasat pe locul al II-lea la categoria Bikini Fitness Master 35-39 ani (+163 cm), pe locul al II-lea la categoria Fit Model Master (+164 cm) și pe locul al III-lea la categoria Fit Model Senioare (+172 cm).

adriana bora culturism fitness sibiu gherla

La vârsta de 36 de ani, mamă a doi băieți, de 10 și 13 ani, ea a reușit să-și urmeze visul sportiv cu o ambiție mai rar întâlnită. Adriana consideră că aceste rezultate reprezintă răsplata multor luni de muncă și sacrificii.

„Aceste medalii sunt rodul multor luni de muncă, disciplină și dedicare. Pentru mine, reprezintă un pas important în parcursul sportiv. Sunt mândră că am putut reprezenta cu cinste orașul Gherla la o competiție națională și sper ca această realizare să inspire și alte persoane să își urmeze pasiunile”, a declarat sportiva.

Drumul către performanță nu a fost unul ușor, însă a depășit toate obstacolele. „Am avut ambiția și tăria să lupt pentru a ajunge acolo unde mi-am dorit, indiferent cât de greu și de dur a fost drumul”, mărturisește Adriana.

Totodată, aceasta transmite un mesaj de încurajare tuturor femeilor care își doresc o schimbare în viața lor. „Nu este niciodată prea târziu să începi. Sunt mamă a doi copii și am demonstrat că, prin disciplină, răbdare și muncă, orice obiectiv poate deveni realitate. Cea mai mare victorie nu este medalia sau trofeul, ci faptul că am avut curajul să cred în mine și să nu renunț. Indiferent de vârstă, de câți copii ai sau de unde pornești, poți să îți schimbi corpul, sănătatea și încrederea în tine. Nu trebuie să fii perfectă. Trebuie doar să începi și să continui, chiar și atunci când este greu. Dacă eu am reușit, poți și tu!”

Prin această performanță, Adriana Bora confirmă că prin forțe proprii, orice vis poate fi transformat într-o realizare concretă, oferind un exemplu inspirațional pentru comunitatea din Gherla și nu numai.

video gherla info

tractari gherla dej cluj telefon productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns