Misterul tăbliței persane descoperită la Gherla. O enigmă arheologică în inima Transilvaniei

O descoperire enigmatică a fost făcută la Gherla, în urmă cu aproape 90 de ani. O tabliță cu un scris misterios a fost găsită într-o grădină de legume, la marginea orașului. Aceasta ar putea fi cea mai veche de acest fel: 2500 de ani vechime, față de tăblițele romane, apărute în castrul de la marginea orașului, de acum 1900 de ani. Primele concluzii au scos la iveală faptul că tăblița era din timpul regelui persan Darius. Dar cum a ajuns aceasta la Gherla?

Imperiul Persan și Darius cel Mare

foto: o imagine stilizată a regelui Darius / Chat GPT

În secolul al VI-lea î.Hr., Darius I a transformat Imperiul Persan Ahemenid în cea mai mare putere a lumii antice, extinzându-se de la Egipt până în India. Sub conducerea sa (522-486 î.Hr.), imperiul a cunoscut o perioadă de glorie fără precedent: a construit palatele monumentale de la Persepolis și Susa, a organizat o administrație imperială sofisticată și a lansat celebra campanie scitică care l-a dus până în nordul Balcanilor, în Tracia.

Darius era cunoscut pentru obsesia sa de a lăsa urme durabile ale puterii sale. Pretutindeni unde construia palate sau fortificații, marele rege ordona realizarea unor inscripții monumentale în trei limbi – persană veche, elamită și akkadiană – prin care își proclama titlurile: „Darius, marele rege, rege al regilor, rege al țărilor, fiul lui Hystaspes, Ahemenidul.”

Descoperirea Incredibilă din 1937

În 1937, în orășelul Gherla din centrul Transilvaniei – un loc aparent fără nicio legătură cu Imperiul Persan – s-a produs o descoperire care avea să uluiască lumea științifică. Augustin Moraru, un zidar local, săpa în grădina sa de zarzavat din cartierul Cocoșvar, la poalele dealului, când hârleţul său a început să lovească constant pietre, cioburi și țigle. Enervat, a început să arunce peste gard aceste obiecte incomode.

Fiul său, elev în primul an de liceu, a observat între aceste fragmente o tăbliță ceramică, acoperită cu „zgârieturi regulate” pe suprafața netedă. A doua zi, băiatul a dus-o la școală, unde profesorul de istorie, după ce a examinat-o, a declarat că ar putea fi ebraică sau armeană, dar nu a investigat mai departe.

Un coleg de clasă al băiatului, la acea vreme în clasa a V-a, J. Koszta, a cumpărat tablița, cu gândul să rezolve misterul „când va crește mare”. Abia în 1952 avea să descopere că inscripția era în cuneiforme persane vechi, scrisă cu peste 2.400 de ani în urmă!

Studiul lui Harmatta: o ciornă imperială?

În 1954, profesorul maghiar János Harmatta de la Universitatea din Budapesta, contactat de Koszta, a publicat un studiu exhaustiv despre această descoperire extraordinară. Fragmentul ceramic măsoară doar 47 mm înălțime și 52 mm lățime, cu o grosime de 5-6 mm. Din cele șase rânduri de text originale ale inscripției, doar patru au supraviețuit, parțial.

Harmatta a reușit o reconstituire spectaculoasă a textului complet:

„Darius, marele rege, rege al regilor, rege al țărilor, fiul lui Hystaspes, Ahemenidul, (este acel) care a construit acest palat.”

Textul este identic cu inscripțiile scurte (DPa) pe care Darius le-a gravat în piatră în mai multe locuri din palatul său de la Persepolis, deasupra figurilor regelui și ale însoțitorilor săi. Dar tablița de la Gherla este din lut ars, nu din piatră, și conține doar textul persan, nu versiunile trilingve obișnuite.

Concluzia lui Harmatta este fascinantă: tablița ceramică ar fi fost o ciornă – un model de lucru folosit de scribii regali pentru pregătirea inscripțiilor monumentale care urmau să fie săpate în piatră. Această practică era cunoscută din timpurile asiro-babiloniene, iar perșii ar fi preluat-o.

Caracterul mai puțin îngrijit al scrisului pe lut, comparativ cu inscripțiile în piatră, susține această teorie. Totuși, rămâne întrebarea fundamentală: cum a ajuns o ciornă imperială persană în centrul Transilvaniei?

Ipoteze și dileme

Harmatta propune o ipoteză îndrăzneață: în timpul campaniei scitice, Darius a construit mai multe fortificații și palate în Tracia (Herodot menționează acest lucru în Istorii, IV 87, 91). După prăbușirea puterii persane în nordul Balcanilor, palatul ar fi fost dărâmat de populațiile locale, iar inscripția ceramică ar fi putut fi luată ca trofeu sau relicvă, ajungând în final în Transilvania.

Dar această ipoteză ridică probleme serioase:

1. Contextul arheologic lipsește complet. Tablița nu a fost găsită într-un strat arheologic documentat, ci în pământul adus de Moraru pentru a ridica nivelul grădinii, inundate periodic.
2. Proveniența pământului este necunoscută. Moraru ar fi cărat pământ din mai multe locuri – posibil din ruinele castrului roman apropiat, din lunca Someșului sau chiar din dărâmăturile caselor la care lucra în oraș.
3. Gherla avea colecționari arabi vestiți. Orășelul era unul dintre cele mai vechi centre armenești din Transilvania, cu colecționari pasionați de antichități. Unele dintre piesele lor valoroase se află astăzi la Muzeul de Artă din Cluj.

Răspunsul din 1958

În 1958, arheologul Petre Alexandrescu publică o analiză critică în revista Studii și Cercetări de Istorie Veche (SCIVA). După o vizită la Gherla împreună cu I.I. Russu, apar noi informații. Interviul cu proprietarul lotului de pământ respectiv, zidarul Augustin Moraru, facilitat de prof. I. Gabányi din Gherla, dezvăluie contradicții majore. În ultimele sale declarații, Moraru susținea că ar fi găsit tablița în ruinele castrului roman, nu în propria grădină – o versiune complet diferită de cea relatată de J. Koszta. Pentru a evita inundarea, terenul grădinii fusese ridicat artificial cu pământ adus din mai multe surse necunoscute, ceea ce face imposibilă determinarea provenienței reale a tabliței.

Concluzia lui Alexandrescu este tranșantă: „Această interesantă piesă nu poate avea, din păcate, nici o valoare prin locul unde a fost găsită, ci numai prin conținutul său. Pe baza prezenței ei la Gherla, nu se poate formula nici o concluzie de ordin istoric.”

Cu alte cuvinte, tablița este probabil autentică ca obiect, dar contextul său de descoperire este total nefiabil, făcând imposibilă tragerea unor concluzii istorice despre prezența persană în Transilvania sau chiar în Balcani.

Misterul rămâne nerezolvat

Alexandrescu sugerează scenariul cel mai plauzibil: tablița s-a rătăcit probabil dintr-o colecție privată armeană din Gherla. Colecționarii locali aveau legături cu Orientul Apropiat și achiziționau obiecte antice valoroase. Fragmentul ceramic ar fi putut fi cumpărat din zone unde s-a exercitat puterea persană (Asia Mică, Tracia) și adus în Transilvania.

Există însă și întrebări legate de autenticitate. Șapte inscripții persane asemănătoare au fost demonstrate a fi falsuri. Tablița de la Gherla prezintă caracteristici suspecte:

• Este pe lut ars (ca și falsurile cunoscute)
• Este unilingvă (ca și falsurile)
• Reproduce textul DPa (ca și patru dintre falsuri)

Totuși, expertiza tehnică susține autenticitatea:

• Aspectul îmbătrânit al lutului este autentic
• Scrierea este corectă, fără erorile tipice falsurilor
• Utilizarea liniilor duble între rânduri este extrem de rară, apărând doar într-o altă inscripție autentică a lui Artaxerxes I

Un puzzle fără rezolvare

Din păcate, nu există în mediul online o reproducere vizuală a tabliței persane din poveste. Aceasta ar fi fost dusă la Muzeul Național din Budapesta și nu se cunosc informații despre expunerea în public. Dar, cu ajutorul inteligenței artificiale (Chat GPT), ne putem face acum o idee despre cum arăta aproximativ aceasta (foto principală) 

Astăzi, peste 85 de ani de la descoperire, tablița de la Gherla rămâne o enigmă fascinantă. Este ea o ciornă imperială care a călătorit misterios din Tracia în Transilvania? O piesă de colecție armeană rămasă orfană? Sau un fals sofisticat care a păcălit experții?

Fără săpături arheologice la fața locului (imposibile acum, după atâtea decenii) și fără analiza tehnică modernă a lutului (compoziție, origine geologică), misterul nu poate fi rezolvat definitiv.

Ceea ce este sigur: această tăbliță minusculă continuă să fascineze, păstrând secretul unui palat pierdut al lui Darius cel Mare și al unei călătorii de peste două milenii prin timp și spațiu, până în inima Transilvaniei.

surse: Janos Harmatta – A recently discovered old persian inscription, Acta Antiqua, Budapesta, 1954; Constantin Daicoviciu – O inscripție în limba veche persană la Gherla, revista Steaua, 1954; Petre Alexandrescu – Cu privire la inscripția veche persană descoperită la Gherla, în Istorie Veche, Academia Republicii Populare Române, 1958