gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
loc de munca fabrica calorifere iclod
loc de munca fabrica calorifere iclod
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj
gherla scoala vara mestesug copii

Peste 60 de elevi din Gherla, Dej și Mintiu Gherlii au descoperit tainele meșteșugurilor tradiționale la „Școala de Vară – Micii Meșteri Mari”

Peste 60 de elevi din Gherla, Mintiu Gherlii și Dej au participat, în această săptămână, la proiectul educativ „Școala de Vară – Micii Meșteri Mari”, desfășurat anual la Gherla. La începutul vacanței de vară, copiii au ales să îmbine activitățile recreative cu descoperirea meșteșugurilor tradiționale și a patrimoniului cultural local.

Pe parcursul atelierelor, participanții au avut ocazia să învețe sau să își aprofundeze cunoștințele despre diferite meșteșuguri, lucrând alături de meșteri populari și cadre didactice. Astfel, copiii au intrat în contact direct cu tradițiile zonei și au descoperit tehnici specifice artei populare.

Proiectul a fost organizat de Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, cu sprijinul Clubului Rotary Gherla, iar Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, s-a alăturat inițiativei în calitate de partener, continuând astfel să susțină proiectele educative dedicate promovării artei tradiționale în rândul copiilor și tinerilor.

gherla scoala vara mestesug copii

foto: Tradiții Clujene

Coordonat de prof. Dana Katona, programul a inclus ateliere de olărit, susținute de meșterul popular Gabriel Elen Bucur, precum și activități de confecționare a podoabelor și obiectelor decorative și de linogravură, coordonate de profesoarele Dana Katona, Alexandra Băieș Șerban și Kurusian Ildiko.

gherla scoala vara mestesug copii

Pe lângă activitățile artistice, elevii au participat la jocuri sportive, excursii și momente recreative, iar în cadrul proiectului au marcat și Ziua Universală a Iei, prilej de a descoperi simbolistica unuia dintre cele mai reprezentative elemente ale portului tradițional românesc.

gherla scoala vara mestesug copii

La finalul unei săptămâni pline de activități, copiii își vor prezenta lucrările realizate cu migală și creativitate în cadrul unei expoziții, încheind experiența cu noi deprinderi artistice, dar și cu amintiri de neuitat.

tractari auto gherla dej cluj telefon productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns