Lotul echipei de fotbal CSA Steaua București a ajuns vineri la Gherla. Este vorba despre un antrenament în vederea meciului care se joacă sâmbătă la Dej.
Autocarul clubului din București a ajuns la stadionul municipal din parcul mare în jurul orei 11. Vestea s-a răspândit repede, iar mai mulți curioși, inclusiv copii, s-au adunat lângă gazon pentru a vedea jucătorii în acțiune.
La sosirea pe stadion, oaspeții de ocazie au fost salutați de reprezentanții echipei Atletic Olimpia Gherla.
Fotbaliștii s-au pregătit timp de mai bine de o oră, cu antrenorul Daniel Opriță. A fost prezent pe teren și Gabriel Boștină, managerul tehnic al echipei.
Steaua București joacă sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 12, pe stadionul din Dej, meciul cu echipa locală Unirea, în etapa a VI-a a play-off-ului ligii a doua.
Echipa Steaua București a jucat la Gherla în anul 2000. Pe 6 septembrie a avut loc un meci în Cupa României, faza șaisprezecimilor, cu formația locală Olimpia Gherla. Steaua a învins atunci Olimpia cu 4-0.
VEZI PE ACELAȘI SUBIECT
Acum 10 ani, meci de fotbal Olimpia Gherla – Steaua Bucureşti – VIDEO