gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
casa vanzare gherla pret
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj spatiu comercial apartament vanzare gherla
accident gilau

Tânăr de 18 ani prins sub mașina pe care o conducea, la Gilău, pompierii l-au găsit fără semne vitale

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, a Punctului de Lucru Florești și Detasamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit marți dimineață pentru salvarea unui tânăr rămas blocat sub un autoturism răsturnat, între localitățile Someșul Rece și Gilău.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, tânărul surprins sub autoturismul răsturnat nu prezenta semnale vitale.

Acesta a fost extras de urgență și au fost întreprinse de urgență manevre de resuscitare, fiind susținute cu suport medical avansat după sosirea echipajului de terapie intensivă SMURD. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Nu au fost înregistrate alte persoane care să solicite consult medical la fața locului.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre accident în jurul orei 03:50. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, din localitatea Gilău, care conducea un autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Echipajele medicale ajunse la fața locului au aplicat imediat manevrele de resuscitare, iar în urma acestora, tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor suplimentare de specialitate.

În contextul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, iar autovehiculul avea atribuite plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns