Credința populară că vremea de Florii se repetă de Paște ar putea să nu fie valabilă în 2026. După un sfârșit de săptămână foarte frumos și cald, cu 22 de grade înregistrate duminică după-amiază la Gherla, vremea se schimbă. Meteorologii au emis atenționări de vânt puternic, iar finalul de săptămână ar putea aduce ploi și vreme răcoroasă.
Vânt în Cluj, ninsori la munte
Meteorologii au emis luni o informare valabilă până miercuri dimineață, care anunță intensificări ale vântului, precipitații mixte și o răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a țării. Rafalele vor atinge, în general, viteze de 45–60 km/h, iar în zonele montane vor depăși frecvent 80–90 km/h, cu episoade de viscol la altitudini mari.
Începând din noaptea de marți spre miercuri, sunt așteptate precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării. La munte, ninsoarea va deveni predominantă, în special în Carpații Meridionali și Carpații Orientali, unde se va depune un strat nou de zăpadă de până la 10–15 centimetri, însoțit de viscol. Cantitățile de apă pot ajunge local la 10–20 l/mp.
Cod galben de vânt puternic
Luni și marți, pe timpul zilei, Transilvania, județe din Maramureș și Moldova se află sub atenționare cod galben de intensificări ale vântului.
În aceste zone, rafalele vor atinge 50–70 km/h în zonele joase, iar la peste 1700 de metri altitudine pot depăși chiar 100–120 km/h.
Răcirea vremii se va accentua începând de marți, 7 aprilie, când temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă. Până la începutul săptămânii viitoare, vremea va rămâne rece, cu posibile episoade de brumă izolat.
Vremea pe două săptămâni în Transilvania
Prognoza pe două săptămâni pentru Transilvania indică o scădere bruscă a temperaturilor maxime, de la o medie de aproximativ 20 de grade luni până la doar 8–9 grade în a doua zi de Paște. Apoi vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, maximele urmând să ajungă din nou spre 17 grade spre finalul săptămânii viitoare, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Minimele vor urma același trend: de la 3–4 grade la început, vor coborî până la valori negative, în jur de -2 grade, după care vor reveni treptat la valori ușor pozitive. În același timp, probabilitatea de precipitații va crește după ziua de joi, iar în jurul datei de 12 aprilie sunt așteptate cantități mai însemnate de apă.
foto ilustrativă / Gemini
Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
