Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1C Baia Mare – Cluj-Napoca, în apropierea localității Dej, județul Cluj, a avut loc duminică înainte de amiază un accident rutier, produs între două autoturisme, soldat cu rănirea a două persoane, ce primesc îngrijiri medicale.
foto primită de la Dana
Accidentul s-a produs în apropiere de intersecția străzii 1 Mai cu drumul spre Mănăstirea.
foto: Mihai
Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri, fiind deviată pe DJ 161D, prin localitatea Mănăstirea.
Se estimează reluarea normală a circulației după ora 12.
La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare ale pompierilor, un echipaj SMURD, un echipaj de Ambulanță, poliția.
ACTUALIZARE
Din primele date, în accident au fost implicate patru autoturisme. Într-unul dintre autoturisme s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, pe care pompierii l-au extras folosind echipamentele din dotare. Totodată, forțele noastre au găsit în afara autoturismului o tânără de 18 ani, în stare gravă. Aceasta a fost intubată și transportată imediat la spital de către echipajul SAJ.
La fața locului a mai primit îngrijiri medicale o femeie de aproximativ 60 de ani, conștientă și cooperantă.
În cele din urmă, femeia și bărbatul au fost transportați la rândul lor la spital, la misiune participând două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
REACTUALIZARE
În jurul orei 11:10, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada 1 Mai din municipiul Dej, în care au fost implicate patru autovehicule.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, a rezultat că un conducător auto în vârstă de 57 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc, fiind acroșat de un autovehicul care circul din direcția Dej spre municipiul Cluj-Napoca.
În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule aflate în mișcare.
În urma impactului, au fost rănite trei persoane, respectiv conducătorul auto de 57 de ani, o femeie de 58 de ani și o tânără de 18 ani, ambele pasagere în același autoturism. Tânăra a fost proiectată în afara autoturismului, în urma impactului.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.